Pentru ca padurea si muntele inseamna acasa
- Adriana Pință
- Jan 12, 2019
- 2 min read
În această postare n-am să vorbesc despre statistici și n-am să dau exemple de companii care fură păduri. Aceasta este o postare din suflet unde am să spun de ce mă preocupă această poveste.
Ei bine, eu cunosc pădurea și muntele de aproape 21 de ani. M-am născut în Sinaia și tot aici mi-am petrecut o bună parte din viață. Încă mă întorc aici foarte des chiar dacă am fost nevoită să plec la București în căutarea unui viitor așa cum o fac toți tinerii care provin din orașe mici. Mă întorc mereu aici pentru că acest loc mă încarcă cu o energie pozitivă și chiar dacă uneori nu aș mai vrea să plec știu că și o singură zi petrecută aici îmi dă puterea să continui să învăț să trăiesc într-o așa numită "junglă urbană" ca Bucureștiul.
Pe lângă starea de bine pe care acest loc mi-o oferă de fiecare dată, îmi mai oferă ceva. Îmi oferă protecție și sentimentul de siguranță. Fiind o zonă de munte împădurită, nu am avut niciodată probleme cu inundațiile sau alunecările de teren. Nici măcar un cutremur nu se simte la fel de tare ca în alte zone. Pentru asta, îi sunt recunoscătoare pădurii pe care o știu de atâția ani.
Tot de aici mi-am luat și amintiri frumoase. N-am să uit niciodată zilele de vară cu soare în care mergeam cu părinții la plimbare pe munte. Drumul care șerpuiește prin pădure până în vârf, împădurit și răcoros și priveliștea care îți taie răsuflarea când ajungi pe munte sunt cele mai bune metode prin care să-ți încarci bateriile.
Sunt recunoscătoare și pentru aerul care te face să simți că amețești. Înainte să plec la București nu mi-am dat seama cât de tare este aerul aici și cât de înviorător este să simți că atunci când respiri parcă se trezesc toate simțurile tale.
Tot aici am avut ocazia să văd locuri minunate, peisaje parcă desenate și atracții turistice pentru care mulți oameni plătesc destui bani ca să le vadă. Eu am avut o viață întreagă de vacanță la munte pe gratis și acum realizez cât de norocoasă sunt ca m-am născut într-un asemenea loc.
Bineînțeles că nu e totul perfect și uneori mi-aș fi dorit să am căldură mai multă, să nu mai plouă vara când aveam chef să stau afară sau să nu merg cu frică pe stradă mai ales în serile de vară când parcă toată populația urșilor hotărăște să cutreiere cartierele. Dar chiar și așa, tot nu aș schimba nimic la locul ăsta. Locul ăsta pentru mine înseamnă acasă.
De un singur lucru îmi este frică. Mă gândesc că într-o zi totul ar putea să dispară. Să nu mai văd pădurea, muntele să fie mohorât și gol și toate aceste lucruri de care mă bucur să rămână doar o amintire. Nu-mi doresc ca atunci când vin acasă să găsesc un pământ pustiit și trist. Îmi doresc să găsesc totul așa cum știu eu că este. Plin de viață și amintirile mele frumoase. Pentru asta sper ca vânătorii de păduri să nu dorească să vină și aici.
Vreau verde pentru casa mea, și #verdepentruromania. Tu?
Pentru mine asta înseamnă acasă.


コメント